Clima
Clima este etajată pe verticală, urmând treptele de relief, cu diferenţe şi chiar inversiuni de climat de la un versant la altul.
Etajul fagului este caracterizat prin precipitaţii cuprinse între 600 şi 900 mm/an, ajungând chiar la 1000 mm/an, o umiditate cuprinsă între 68 şi 70 %, temperaturi medii anuale cuprinse între 6 şi 9° C.
Etajul molidului este caracterizat prin precipitaţii cuprinse între 700 şi 900 mm/an, o umiditate cuprinsă între 67 şi 70 % (scade odată cu creşterea altitudinii), temperaturi medii anuale cuprinse între 2 şi 50C şi prin predominanţa vânturilor cu direcţie NV-SE.
Etajul subalpin este caracterizat prin precipitaţii mai mari de 900 mm/an, temperaturi medii anuale cuprinse între 1 şi 20C, o perioadă lungă în care zăpada rămâne netopită şi o perioadă scurtă de vegetaţie a plantelor.
|
|
Influenţa climei mai blânde din Oltenia se răsfrânge simţitor asupra Munţilor Căpăţânii, mai ales asupra versanţilor sudici. Se înregistrează o diferenţă destul de evidentă între climatul versanţilor cu expunere sud-estică şi cei cu expunere nord-vestică. În cazul primilor, avem de-a face cu o climă mai blândă, cu caracteristici submediteraneene datorită insolaţiei puternice şi a înmagazinării căldurii de către calcar, la altitudini mai mari de 1000 m întâlnindu-se frecvent temperaturi mai ridicate decât în zonele mult mai coborâte altitudinal, iar vegetaţia dezvoltându-se mult mai rapid pe aceşti versanţi. În schimb, pe versanţii cu expunere nord-vestică şi pe văile adânci temperaturile sunt mult mai scăzute, zăpada persistă până târziu în vară, iar speciile de climă mai rece urcă până la nivelul crestei, înregistrându-se frecvent inversiuni ale etajelor de vegetaţie.
Precipitaţiile anuale medii ating 1200 mm la o altitudine de circa 1400 m. În zona de munte numărul zilelor ploioase este de 150 - 160 pe an. În zonele aflate la peste 1500 m primele zăpezi cad pe la sfârşitul lui octombrie şi se topesc în luna mai. Uneori, petice de zăpadă zăbovesc în văi până spre mijlocul verii.