SpeologieCreasta calcaroasă a Masivului Buila-Vânturariţa, prin dispunerea ei pe direcţie SV-NE, a constituit şi constituie o barieră pentru râurile care adună apele de pe versanţii sudici ai Munţilor Căpăţânii. Râurile, nevoite să ocolească zona centrală, au reuşit să străpungă această barieră numai la cele două extremităţi: în partea de sud-vest râurile Bistriţa şi Costeşti şi-au săpat spectaculoase chei între care este cuprins Muntele Arnota, iar în partea de nord-est râurile Cheia şi Olăneşti au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adânci şi mai sălbatice din ţară, prezentând pe o lungime de peste 1 km cascade, marmite, săritori, pereţi apropiaţi până la 2 m dar înalţi de peste 300 m şi respectiv Cheile Mânzului (Cheile Olăneştilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec). În afara cheilor, formele exocarstice sunt reduse ca număr, varietate şi dimensiuni, datorită morfologiei barei de calcare. Dintre acestea ar fi de amintit câmpul de lapiezuri din Muntele Albu, cele câteva arcade naturale, dintre care Casa de Piatra de la Pătrunsa este cea mai cunoscută, hornurile de la Curmătura Builei, abruptul nord-vestic. Formele endocarstice sunt mult mai bine reprezentate, prin peste 100 de pesteri şi câteva avene. Masivul Buila-Vânturariţa reprezintă cel mai estic areal din Carpaţii Meridionali care adăposteşte faună troglobiontă. Pentru aceasta şi pentru faptul ca numărul speciilor troglobionte este destul de mare, importanţa biospeologică este foarte mare. Dintre peșterile din masiv, 10 sunt declarate arii protejate prin Legea 5/2000:
|