Studiu sedimentologic al zăcământului de calcar de la Bistriţa
Lucrarea de faţă are ca temă studiul rocilor carbonatice din zăcământul de la Bistriţa, din calcarele jurasice din Masivul Buila-Vânturariţa în sensul identificării posibilităţilor de valorificare economică a acestora.
ÃŽn sedimentarul Masivului Buila-Vânturariţa nu s-au făcut până acum decât studii de
stratigrafie şi paleontologie, abordarea sedimentologică încercând să aducă lucruri noi în
cunoaÅŸterea zonei.
Am încercat să studiez calcarele din Masivul Buila-Vânturariţa prin analize
sedimentologice, specifice rocilor carbonatice, realizate pe un număr mare de eşantioane
prelevate din Masivul Buila-Vânturariţa cu concentrare pe perimetrul zăcământului de calcar de la Bistriţa.
ÃŽn primul capitol am făcut o prezentare generală a cadrului geologic al regiunii studiate, în cel de-al doilea am expus pe scurt sistemele de referinŃă ale clasificării rocilor carbonatice ÅŸi a proceselor diagenetice, iar în cel de-al treilea capitol am prezentat succint metodele ÅŸi tehnicile de laborator folosite (reacţii cromatice ÅŸi amprente pe celuloid, catodoluminiscenţă).
Următorul capitol şi cel mai consistent este dedicat studiului petrologic şi al proceselor
diagenetice. ÃŽn efectuarea acestui studiu au fost luate în consideraţie petrofaciesurile, biofaciesurile ÅŸi procesele diagenetice, încercând astfel să se pună un diagnostic facial ÅŸi să se reconstituie istoria diagenetică a depozitelor sedimentare din cadrul acestora.
Mulţumesc domnului Prof. Dr. Nicolae Anastasiu, membru corespondent al Academiei Române ÅŸi doamnei Lect. Dr. Cristina Panaiotu pentru sprijinul ÅŸi îndrumarea acordate la realizarea lucrării.