Timp de mers :
- vara : 7 - 8 h
- iarna : interzis
Locuri de adăpost : Adăpostul de la Izvorul Priboiului, Refugiul Curmătura Builei
Puncte de alimentare cu apă : Izvorul Priboiului, Curmătura Builei
Descriere :
Este traseul crestei principale a Masivului Buila-Vânturariţa, traseu cu grad sporit de dificultate, cu diferenţă de nivel de urcat de peste 1000 m, interzis iarna datorită parcurgerii unor porţiuni foarte expuse.
Traseul porneşte din Valea Prislop (Costeşti), amonte de Izvorul Priboiului (adăpost, izvor, panou informativ). Începem urcuşul uşor, pe un drum vechi de tractor, mai întâi prin pădure de molid şi pin, apoi prin pădurea de fag. După cca. 30 minute ajungem la un platou de unde urcăm pe versantul din dreapta până la un izvor. Aici drumul se pierde şi urcăm o porţiune mai abruptă prin stânga izvorului. După această porţiune regăsim vechiul drum care ne scoate în 30 minute sub stâncile de pe versantul nord-vestic al Muntelui Cacova. Ieşim în creastă în punctul unde întâlnim un stâlp indicator ce marchează intersecţia cu traseul nr. 5 marcat cu triunghi roşu, care urcă din satul Pietreni. În vale se văd 3 stâni, de la dreapta la stânga: Cacova – lângă o dolină cu un mic lac, La Văcărie şi Piatra – lângă o dolină mai mare, de asemenea cu lac. De aici traseul merge numai pe creastă, linia abruptului fiind principalul element de orientare. Marcajele sunt făcute pe stânci, de multe ori la nivelul solului, iar cărarea pe cea mai mare parte a crestei nu este vizibilă.
De aici traseul merge pe creastă în direcţia nord-est. Urcăm pe Muntele Cacova şi după 10 minute ajungem la o nouă intersecţie, de unde ne despărţim de traseul nr. 5, care coboară pe versantul nord-vestic al crestei, pentru a ajunge la Cabana Cheia. După alte 10 minute de urcat pe Culmea Pleşuvă ajungem în Vârful Cacova, de unde coborâm într-o şa care marchează limita dintre munţii Cacova şi Piatra. Continuăm urcuşul în aceeaşi direcţie şi după 30 minute ajunge pe Vârful Piatra (1643 m), de unde ni se deschide privelişte spre Vârful Buila. Dincolo de adâncul Văii Costeşti se înalţă şirul plaiurilor sudice ale Căpăţânii: munţii Zănoaga şi Netedu, apoi culmile înalte Zmeuretul şi Lespezi. Spre sud se văluresc la nesfârşit dealurile subcarpatice. Din vârf traseul continuă pe creasta pietroasă, spre nord, în lungul marilor abrupturi. După aproape 5 min. ajungem la marginea unei mari rupturi de pantă, care barează calea din trei părţi: în stânga, înainte şi în dreapta, prăpăstii adânci lasă impresia că ne înfundăm. Cam la 150 m în adânc, spre Curmătura Buila, se vede o construcţie părăginită de bârne la marginea pădurii - refugiul Curmătura Builei (Refugiul Popii), transformat vara în stână - şi o stână recent reconstruită. Ca să coborâm până acolo trebuie să alegem una din cele două variante prin hornuri, numite de către ciobani hududăuri, bucinişuri sau hoage. Cel mai accesibil dintre hornuri este cel vestic, numit „Bucinişul Mare”. Poteca reapare abia în buza superioară a hududăului şi se lasă între pereţi până jos, unde hududăul se lăţeşte pe panta ierboasă şi debuşează pe culmea îngustă a Curmăturii Builei (1540 m). Aici se află un stâlp indicator la intersecţia cu traseul nr. 6 marcat cu punct galben care urcă din Bărbăteşti pe la Schitul Pătrunsa şi traversează creasta coborând în Valea Costeşti şi traseul nr. 7 marcat cu cruce albastră, ce urcă din Bărbăteşti.
De la refugiu, poteca urcă pieptiş prin poiană spre nord-est. După 15 min. prin pădure ea coteşte la dreapta, spre gol, la marginea căreia traversează o mică strungă prin care se iese în Muntele Albu. Spre sud-vest se deschide privelişte către Claia Ţucla, pereţii hornurilor şi Vârful Piatra. Din strungă, direcţia de mers se schimbă spre stânga, poteca apropiindu-se din nou de creastă. Răzbind pe platoul Muntelui Albu, poteca se răsfiră în fire greu de urmărit. Pe stânga, pe măsură ce urcăm paralel cu creasta, se adânceşte un mic canion relativ adânc, prelungit până sub streaşina Vârfului Buila (1849 m). Urcăm până atingem din nou creasta în vârf. Spre nord-est, muchia de calcar devine din ce în ce mai accidentată, iar piscurile tot mai ascuţite. În imediata vecinătate se ridică Vârful Ştevioara cu profil triunghiular, despărţit de Buila printr-o şa înaltă (circa 1780 m). La baza pereţilor, dincolo de pânzele de grohotiş, se zăreşte Poiana de Piatră. Din Vârful Ştevioara urmează o coborâre destul de rapidă printre jnepeni până în şaua nordică, Şaua Ştevioara (1790 m). Aici se află un indicator marcând capătul traseului nr. 9 marcat cu punct albastru, care urcă în creastă de la Schitul Pahomie pe Muchia Frumoasă.
Din Şaua Ştevioara se urcă în 30 minute Vârful Vânturariţa Mare (1885 m), cel mai interesant, accidentat şi mai înalt din masiv. Aici se află un stâlp indicator care ne arată că traseul de creastă continuă înspre nord-est, dar ne avertizează că traseul este periculos şi închis. Porţiunea până în Curmătura Oale (intersecţia cu traseul nr. 10, marcat cu punct galben) se poate parcurge în cca. 3 ore, dar este recomandată numai turiştilor experimentaţi. Traseul nu este remarcat, prezintă dificultăţi de orientare prin desele schimbări de direcţie de-o parte şi de alta a crestei, prezintă câteva pasaje expuse, coborâri pe hornuri înclinate, zone înjnepenite.
Se recomandă pentru acest traseu solicitarea unui ghid la Administraţia Parcului Naţional Buila-Vânturariţa.
)